Asociația Brahma anunță finalizarea proiectului „VIITOR – Valorificarea, Instruirea și Integrarea Tinerilor prin Ocupare și Responsabilizare”
Vineri, 29 decembrie 2023, Asociația Brahma anunță finalizarea proiectului „VIITOR – Valorificarea, Instruirea și Integrarea Tinerilor prin Ocupare și Responsabilizare”, Cod SMIS: 150520, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, cu un buget total de 3.256.566,50 lei (din care 2.605.253,19 lei cofinanțare UE).
Proiectul VIITOR a fost implementat în perioada septembrie 2021- decembrie 2023, fiind adresat tinerilor NEETs din regiunea București-Ilfov. Pe lângă servicii integrate, moderne și flexibile de ocupare (informare, consiliere, diverse programe de formare profesională însoțite de subvenții, mediere, ocupare asistată), proiectul VIITOR a venit în întâmpinarea tinerilor NEETs din grupul țintă cu servicii de formare, consiliere, consultanță și mentorat în antreprenoriat și sprijin financiar pentru 8 planuri de afaceri.
Rezultatele atinse în urma implementării proiectului VIITOR:
- 1 Centru de Reabilitare şi Integrare Profesională (CRIP) dedicat tinerilor NEETs din Bucureşti-Ilfov înființat și dezvoltat;
- 1 Rețea de Inițiative și Suport Ocupațional Durabil – RISOD, alcătuită din entități publice și private din regiunea București-Ilfov interesate și motivate să sprijine procesul de integrare profesională a tinerilor NEETs creată, activată și dezvoltată;
- 634 tineri NEETs din regiunea București-Ilfov informați cu privire la procedura de înregistrare la nivelul Serviciului Public de Ocupare (SPO – AJOFM); beneficii, avantaje privind înregistrarea la SPO, metode de sprijin în gestionarea relației tinerilor NEETs cu funcționarii AJOFM șamd;
- 362 tineri NEETs înregistrați, informați, profilați la SPO și selectați în GT eligibil proiect;
- 277 tineri NEETs beneficiari ai serviciilor de formare profesională, dintre care 271 tineri NEETs certificați în domenii precum Frizer, Manichiurist, Agent de securitate, Brancardier, Lucrător comercial;
- 362 tineri NEETs mediați pe piața muncii, utilizând proceduri și instrumente de lucru specializate;
- 116 tineri NEETs încadrați efectiv în muncă;
- 28 tineri NEETs beneficiari ai cursurilor de inițiere în competențe antreprenoriale, dintre care 27 beneficiari ai sesiunilor de consiliere și consultanță în antreprenoriat;
- 9 tineri NEETs beneficiari ai sesiunilor de mentorat în vederea pregătirii pentru demararea implementării planurilor de afacere și consolidarea mindset-ului de antreprenor;
- 8 planuri de afaceri finanțate, implementate și monitorizate.
Proiectul VIITOR a fost finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 2: Îmbunătățirea situației tinerilor din categoria NEETs, Obiectiv tematic 8, Prioritatea de investiție 8.ii, Apel de proiecte POCU/910/2/4/Operațiune compozită O.S. 2.1, 2.2.
Despre Asociația Brahma
În calitate de organizație non-profit, neguvernamentală, apolitică, independentă față de orice instituție sau partid politic, asociația BRAHMA își propune să aducă o schimbare în viața persoanelor și comunităților defavorizate, promovând conceptul de servicii integrate dedicate și adaptate necesităților specifice ale fiecărui individ sau comunitate. Mai multe informații despre Asociația Brahma găsiți aici: asociatia-brahma.ro.